Ciorbă de legume cu tăiței de casă
Ciorba de legume tradițională este formată dintr-un amestec bogat de legume de toate felurile, mărunțite sau feliate, zeamă acrită cu borș și tăiței de casă. O mâncare slab calorică, ușor de digerat, dar în același timp bogată în vitaminele și mineralele adunate de la legume.
Supele și ciorbele hidratează organismul, ușurează digestia și întăresc sistemul imunitar. Sunt recomandate în diete, dar și în alimentația zilnică pentru o cină ușoară, sau pentru masa de prânz, atunci când este urmată de un fel doi.
Sunt foarte ușor de preparat, inclusiv pentru bucătari fără experiență. Iar rețeta și cantitățile nu sunt clar stabilite, folosim după gust și aspect ce avem prin frigider. Nu putem renunța sub nici o formă la ceapă și rădăcinoase (morcov, țelina, păstârnac), în schimb putem adăuga fasole verde, conopidă, broccoli sau mazăre.
INGREDIENTE:
- 1 ceapă uscată și câteva codițe de iarbă verde
- 1 morcov
- 1/4 țelină
- 1 ardei gras
- 1 dovlecel sau 2 cartofi medii
- 2-3 roșii
- 1 păstârnac
- 4-5 linguri suc de roșii
- borș sau zeamă de lămâie
- pătrunjel verde
- leuștean
- sare
Pentru tăiței:
- 100 g făină
- 40 ml apă minerală
- 1 lingură ulei de măsline
- sare
MOD DE PREPARARE:
1. Curățăm și tocăm mărunt ceapa, morcovul, țelina, păstârnacul, ardeiul și le punem într-o oală încăpătoare cu 2 linguri de ulei. Le călim 2 minute la foc mic până ceapa devine translucidă. Punem un pic de sare și acoperim legumele cu apă fierbinte cam 1-2 l (pentru a grăbi fierberea) . Acoperim cu un capac și lăsăm legumele să fiarbă.
2. Verificăm legumele și când sunt aproape fierte adăugăm dovlecelul tăiat cubulețe, roșiile tocate mărunt și câteva linguri de suc de roșii. Dovlecelul și roșiile fierb mult mai repede decât rădăcinoasele, așa că le punem la fiert mai târziu să nu se sfărâme. Acoperim din nou, mai completăm cu apă dacă e nevoie și lăsăm să dea în clocot.
3. Între timp facem tăițeii: amestecăm făina cu apa, sarea și uleiul, frământăm cu mâna cam 10-15 min. După care acoperim aluatul și îl lăsăm deoparte 30 min. Întindem cu sucitorul o foaie foarte subțire (pe blatul dat cu făină) o tăiem în fâșii de 6-7 cm, punem fâșiile una peste alta și tăiem tăițeii cât mai subțiri. Îi lăsăm să respire 20 min, după care îi putem pune în ciorbă.
4. Separat, dăm borșul într-un clocot și îl turnăm în ciorbă. Cantitatea de borș o stabilim în funcție de gust și de cât de acru e borșul, nu există o cantitate exactă. Gustăm și potrivim de sare și mai lăsăm să mai dea câteva clocote.
5. Puteți verifica dacă au fiert legumele. Stingem focul și presărăm leuștean și pătrunjel verzi tocate mărunt.
Servim ciorba cu ardei iute și pâine de casă!
Poate te interesează și:
Sau