Năut cu Garam Masala și cușcuș

Năut cu Garam Masala și cușcuș

Năut cu Garam Masala și cușcuș

Mie îmi place foarte mult năutul prăjit, așa că m-am gândit să îl combin cu un sos de lapte și cu un pic de garam masala. Și pentru că nu mai mâncasem de mult, am făcut o garnitură de cușcuș. Care se pregătește foarte ușor, trebuie doar să turnăm apă fierbinte peste cușcuș, la 1 parte cușcuș adăugăm 2,5 părți apă. Îl acoperim și îl lăsăm 20-30 min. În acest timp el va absorbi toată apa și se va umfla. După care îl amestecăm cu un sos, sau condimente, sau pur și simplu un pic de sare și e gata.

Cușcuș-ul este o pastă făinoasă obținută din grâu dur și are un aspect asemănător cu al orezului. Este una dintre cele mai bogate surse de seleniu, care ajută sistemul cardiovascular, întărește sistemul imunitar și îmbunătățește masa musculară. Are un aport scăzut de calorii, astfel este recomandat persoanelor care vor să slăbească. Este bogat în fibre, vitamine și minerale.

Garam masala este o combinație de condimente de origine indiană, iar de obicei conține piper negru, chimion, coriandru, scorţişoară, cardamon şi cuişoare. Dacă nu îl aveți puteți combina acasă ingredientele menționate. Se folosește foarte mult în mâncăruri din diverse tipuri de carne, sau legume.

 

INGREDIENTE:

  • 300 g năut fiert *
  • 1 ceapă uscată, sau 2 cepe verzi
  • 2 căței de usturoi
  • 1 lingură zeamă de lămâie
  • 2-3 linguri suc de roșii
  • 250 ml lapte de soia
  • praf de ghimbir
  • 2 lingurițe garam masala **
  • 1 linguriță boia de ardei afumată
  • 1 lingură pastă de ardei iute (opțional)
  • sare, piper
  • 125 g cușcuș

* Cumpără năut la cel mai bun preț de pe  MinuneaNaturii.ro

** Cumpără garam masala de pe MinuneaNaturii.ro

 

MOD DE PREPARARE:

1. Eu am folosit năut gata fiert, aveam pus la congelator. (Altfel, năutul se spală și se lasă la înmuiat peste noapte. Dimineața se schimbă apa și se pune la fiert. Pe măsură ce fierbe trebuie îndepărtată spuma.)

Punem năutul fiert într-o tigaie cu o lingură de ulei de cocos (sau de care aveți), o lingură garam masala, pătrunjel verde tocat mărunt, sare și piper. Îl prăjim câteva minute până începe să se rumenească. Când e gata îl scoatem și îl lăsăm deoparte.

2. Cușcușul îl punem într-un castron și turnăm apă fierbinte peste el cât să îl acoperim. Amestecăm, acoperim castronul și îl lăsăm deoparte până terminăm sosul. La 125 g cușcuș am pus 312 ml apă.

3. Folosim aceeași tigaie în care am prăjit năutul. Punem ceapa tocată mărunt și cățeii de usturoi dați prin presă cu o lingură de ulei și călim până devine ceapa translucidă. Adăugăm boia de ardei afumată, un vârf de cuțit de praf de ghimbir, 1 lingură de garam masala, sare, piper, zeama de lămâie, sucul de roșii și laptele, amestecăm și lăsăm până începe să fiarbă. Opțional, dacă doriți ca năutul să iasă mai picant puneți un pic de pastă de ardei iute.

4. Adăugăm năutul prăjit peste lapte și mai lăsăm până scade laptele aproape de tot.

5. Amestecăm cușcușul cu o lingură de sos de soia și un pic de sare.

Servim năutul alături de garnitura de cușcuș, pe care am presărat pătrunjel verde.

 

 

Încearcă și:

Tofu cu orez (Tikka Masala)  

Mâncare indiană de spanac cu năut și hrișcă



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *