Salată de dovlecei cu maioneză
Salata de dovlecei este un preparat foarte gustos și aromat, potrivit pentru o gustare ușoară și rapidă.
Dovleceii conțin 90% apă și foarte puține calorii. Deasemenea, conțin vitamine și minerale importante, dar și fibre. Astfel, consumul de dovlecei ne ajută să eliminăm apa din organism, îmbunătățește digestia, reglează tranzitul intestinal și reduce tensiunea arterială. Este recomandat în curețe de slăbire pentru că oferă senzația de sațietate și reglează colesterolul.
Țara noastră se numără printre principalii cultivatori de dovlecei din lume. Găsim dovlecei începând cu luna mai, trebuie să îi alegem pe cei de culoare verde-gălbui, de mărime medie, cu coaja subțire. Dacă au coaja groasă și codița uscată înseamnă că sunt bătrâni și au multe semințe
INGREDIENTE:
- 2 dovlecei
- maioneză vegană
- 1 lingură drojdie inactivă
- 2 căței de usturoi
- 1 lingură semințe de susan
- 1 lingură semințe de in
- sare
MOD DE PREPARARE:
1. Curățăm dovleceii de coajă și îi tăiem cubulețe, dacă au semințe trebuiesc curățate. Fierbem cuburile de dovlecei în apă cu sare.
2. Cât fierb dovleceii putem pregăti maioneza. Rețeta completă de maioneză vegană cu amidon din porumb o găsiți aici. Este foarte ușor de preparat, are gust și consistență foarte asemănătoare cu maioneza clasică. Și în plus o facem cu doar o lingură de ulei.
3. După au fiert dovleceii, îi verificăm cu o furculiță (trebuie să intre foarte ușor furculița în ei), îi strecurăm de apă și îi lăsăm să se răcească.
4. Îi pasăm cu o furculiță, sau îi mixăm cu un mixer vertical și îi scurgem de zeama care o lasă. Îi amestecăm cu maioneza vegană, cu cățelul de usturoi dat prin presă, semințele de in, cele de susan, drojdia inactivă și sare după gust.
Am asezonat salata de dovlecei cu miez de nucă mărunțit cu cuțitul.
Poftă bună!
Vezi și: