Mucenici moldovenești vegani
INGREDIENTE:
- 500 g făină
- 10 g drojdie uscată
- 100 ml apă călduță
- 220 ml suc de portocale
- 50 zahăr
- 30 ml ulei de cocos
- 1 linguriță turmeric
- coajă rasă de portocală
- esență de vanilie
Pentru însiropat:
- 200 ml apă
- 60 g zahăr
- 1 lingură esență de vanilie
- coajă de portocală
- sirop de agave
- miez de nucă măcinat
MOD DE PREPARARE:
1. Preparăm o maia amestecând drojdia cu 1 lingură de zahăr, 100 ml apă călduță și 1 lingură de făină. O acoperim și o lăsăm la loc cald 15 minute. În acest timp ea trebuie să crească și să își dubleze volumul.
2. Separat amestecăm făina cu restul de zahăr, coaja rasă de la jumătate de portocală sau lămâie și pudra de turmeric.
3. Turnăm maiaua peste făină și începem să amestecăm cu mâna. Adăugăm sucul de portocale, esența de vanilie și uleiul de cocos. Frământăm aluatul cam 10-15 minute, până devine moale, fraged și se dezlipește ușor de pe mână. Îl acoperim și îl lăsăm la loc cald 1 oră sau până își dublează volumul.
4. Transferăm aluatul pe blatul dat cu ulei și îl împărțim în șase bucăți cât mai egale. Luam câte o bucată și o rulăm formând un șnur. Aici avem două variante: putem face un șnur mai gros, ca de colac, pe care îl unim formând un cerc, iar apoi îl sucim formând un 8. Sau putem face șnurul cât mai subțire, îl îndoim de la mijloc și sucim parte peste parte formând o împletitură. O unim din nou sub formă de cerc și apoi o sucim în formă de 8.
5. Așezăm mucenicii în tavă tapetată cu hârtie de copt și cu o pensulă îi ungem cu apă în care am dizolvat o lingură de sirop de agave. Îl lăsăm la temperatura camerei 20 minute, după care îi dăm la cuptor (preîncălzit la 180 g) pentru 20-25 minute, sau până încep să se rumenească.
6. Între timp pregătim siropul: amestecăm într-o cratiță 200 ml apă cu 60-70 g zahăr (după gust), esență de vanilie și coaja mărunțită de la jumătate de portocală. Fierbem siropul la foc mic până se dizolvă zahărul complet.
7. Măcinăm miezul de nucă la robot.
8. Când sunt gata mucenicii îi scoatem din cuptor și îi înmuiem câte unul pe ambele părți în sirop (îi lăsăm mai mult pe partea de jos 8-10 min). Îi pensulăm cu sirop de agave deasupra și îi presărăm cu miez de nucă din belșug.
Poftă bună!
Rețete din aceeași categorie: