Biscuiți de Paște cu ciocolată

Biscuiți de Paște cu ciocolată

Biscuiți de Paște cu ciocolată!

Cu ce rețete ne mai jucăm de Paște? M-am inspirat la această rețetă de pe plantbasednews.org. Nu am respectat întocmai rețeta, am schimbat un pic ingredientele, dar biscuiții au ieșit foarte buni. Fragezi dar cu textura fărâmicioasă a biscuiților, perfect de dulci și aromați.

Este o ocazie foarte bună să cerem ajutorul celor mici și să îi lăsăm să dea frâu liber imaginației și creativității. Haideți să ransformăm gătitul într-un joc! ?

 

INGREDIENTE:

  • 350 g făină
  • 2 mere
  • 50 ml lapte de cocos
  • 50 ml unt vegan
  • 4 linguri zahăr
  • 1 linguriță praf de copt
  • 1 lingură esență de vanilie
  • un vârf de cuțit de turmeric

Pentru cremă:

  • ciocolată de menaj
  • lapte de cocos

 

MOD DE PREPARARE:

1. Amestecăm făina cu un vârf de cuțit de turmeric și praful de copt.

2. Separat amestecăm laptele de cocos cu zahărul până se dizolvă complet. Curățăm merele de coajă și semințe și le dăm la blender.

3. Turnăm peste făină mai întâi pasta de mere, apoi laptele, untul topit, esența de vanilie și un praf de sare. Amestecăm cu mâna până obținem un aluat pufos și ușor lipicios pe care îl dăm la frigider minim 30 minute.

 

4. Dăm blatul de lucru cu un pic de făină și întindem aluatul cu sucitorul. Decupăm biscuiții folosind o formă rotundă, iar apoi îi anungim cu mâna în formă de ou.

 

5. Transferăm biscuiții pe tava tapetată cu hârtie de copt și îi decupăm ori cu forme speciale, ori cu un cuțit cu lama mică. Îi dăm la cuptor (preîncălzit la 180 g) pentru aproximativ 15 minute, sau până încep să se rumenească.

 

6. Facem o cremă de ciocolată din ciocolată de menaj topită în lapte. Pentru o aromă mai intensă mai putem adăuga cacao sau praf de roșcove.

7. Lăsăm și biscuiții să se răcească și crema de ciocolată, iar apoi cu ajutorul uniu posh îi decorăm și cu o scobitoare uniformizăm crema.

Poftă bună!

 

 

 

Rețete din aceeași categorie:

Ciocolată de casă

Brioșe cu ciocolată



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *