Ciorbă de cartofi cu lobodă

Ciorbă de cartofi cu lobodă
De pe lista rețetelor de primăvară nu poate lipsi ciorba de cartofi cu lobodă acrită cu borș de casă….un deliciu!
 
Toate grădinile sunt pline în această perioadă de lobodă, dar și piețele și aprozarele pentru cei ce nu o pot culege din grădină.
 
Loboda este o plantă roșiatică foarte gustoasă cu o mulțime de beneficii pentru organism. Este bogată în vitamine (vitamina C, K), minerale (calciu, fier, zinc, magneziu, fosfor, seleniu) și fibre. Are un conținut caloric redus, nu conține grăsimi, sau zahăr.

 

Din ingredientele de mai jos ies patru porții consistente de ciorbă. Iată cum o pregătim:

 

 

INGREDIENTE:

  • 1 ceapă uscată
  • câteva codițe de ceapă verde
  • 1 morcov
  • 1 rădăcină de pătrunjel
  • 2 felii de țelină
  • 4 cartofi medii
  • 2 linguri de bulion
  • 1 legătură mare de lobodă
  • borș
  • leuștean
  • pătrunjel
  • mărar
  • sare

 

MOD DE PREPARARE:

1. Curățăm și tocăm mărunt ceapa uscată, codițele verzi, morcovul, rădăcina de pătrunjel și țelina. Cartofii îi curățăm și îi tăiem cuburi.

 

2. Turnăm peste legume cam 100 ml de apă (cât să acopere legumele) și două linguri de ulei și le înăbușim la foc mic 10-15 minute.

3. Completăm cu apă (cam 1 litru) și sare. Acoperim oala cu un capac și o lăsăm să fiarbă cam 30 minute.

4. Verificăm dacă sunt fierte legumele, adăugăm borșul (eu am pus cam 1 litru, fiert în prealabil), bulionul și loboda (spălată și tocată). Mai lăsăm câteva minute să dea în clocot, gustăm să vedem dacă mai trebuie sare și dacă e destul de acru. Dacă e prea acru mai punem apă. Stingem focul, punem verdeața proaspătă tocată mărunt (mărar, pătrunjel și leuștean). Mai lăsăm ciorba deoparte acoperită 10-15 minute să își împrăștie verdeața aromele după care o putem servi.

Poftă bună!

 

 

 

 

Rețete din aceeași categorie:

Ciorbă de legume cu tăiței de casă

Ciorbă de păstăi

 

 



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *