Salată de legume cu portocale și mere

Această salată de legume cu portocale și mere este potrivită pentru orice sezon. Este foarte gustoasă și răcoritoare și o putem servi ori ca aperitiv, ori alături de un fel principal.
Foarte mult timp am evitat să combin gusturile sărat sau picant cu cel dulce pentru că aveam impresia că se anulează unul pe altul. Însă, am învățat că în anumite mâncături o aromă dulce acrișoară sporește și diversifică gustul. Și de atunci am experimentat și am descoperit o mulțime de gusturi noi, nemaiîntâlnite, extraordinar de bune.
Dacă aveți aceeași reținere față de aceste combinații, vă recomand să încercați această salată de legume cu portocale și mere:
INGREDIENTE:
- 1 ardei gras
- 1-2 cepe verzi
- 2 roșii
- 1 castravete
- 1 avocado
- 100 g mazăre fiartă
- 1 măr
- 1 portocală
- câteva frunze de mentă
- ulei de măsline
- zeamă de lămâie
- oțet balsamic
- sare
MOD DE PREPARARE:
- Curățăm și tăiem cubulețe toate legumele, plus portocala și mărul (cu tot cu coajă).
- Adăugăm mazărea fiartă și ceapa verde.
- Asezonăm după gust cu un strop de ulei de măsline, oțet balsamic, zeamă de lămâie, sare și câteva frunze de mentă tocate.
Poftă bună!
Rețete din aceeași categorie:
Salată mediteraneană cu fasole