Mâncare de spanac

Mâncare de spanac

O mâncare de spanac cu sos, incredibil de cremoasă și gustoasă, foarte rapid și ușor de preparat. Crema K-Take it Veggie poate fi înlocuită cu smântână de caju, iar untul vegan cu ulei de cocos, în funcție de ce aveți prin casă.

Spanacul este considerat un superaliment pentru că este extrem de nutritiv și are o mulțime de beneficii pentru organism. Conține fier, calciu, vitamine, proteine și fibre. Așa că este bine să îl includem în alimentația noastră cât mai des.

 

INGREDIENTE:

  • 300 g spanac
  • Vegan Organic Cooking Cream de la K-Take it Veggie
  • o felie unt vegan/ sau ulei de cocos
  • 1 lingură de făină
  • roșii cherry (cam 10)
  • semințe de floarea soarelui
  • 2 căței de usturoi
  • sare, piper

 

MOD DE PREPARARE:

1. Spălăm frunzele de spanac și le tăiem (în funcție de cât sunt de mari, în 2, sau în 3). Le punem într-o tigaie, fără ulei și le lăsăm până se înmoaie.

2. Scoatem spanacul pe o farfurie și folosim aceeași tigaie: topim untul, punem făina și amestecăm până se îngroașă. Turnăm crema de la Take it Veggie și amestecăm până se face ca o cremă groasă.

3. Adăugăm cățeii de usturoi dați prin presă, cam o mână de semințe de floarea soarelui, spanacul și roșiile cherry tăiate în 2. Condimentăm cu sare și piper și mai lăsăm 5-10 minute să se amestece gusturile. Nu lăsăm roșiile să se gătească foarte bine pentru că nu vrem să își piardă aroma.

Am servit mâncarea de spanac cu mămăligă caldă. Poftă bună!

 

 

 

Rețete din aceeași categorie:

Spanac scramble și orez cu nuci

Mâncare indiană de spanac cu năut și hrișcă

https://poftealese.ro/2021/02/20/mancare-indiana-de-spanac-cu-naut-si-hrisca/

 

 



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *