Supă cremă de usturoi

Supă cremă de usturoi

Supă cremă de usturoi – o delicioasă și extraordinar de aromată supă, cu o textură cremoasă și fină. O rețetă simplă, rapidă, cu ingrediente la îndemâna oricui. Nu este deloc așa cum vă așteptați, picantă de la cantitatea mare de usturoi. Usturoiul gătit își pierde 

Supă cremă de dovlecei cu alune

Supă cremă de dovlecei cu alune

Supa cremă de dovlecei cu alune am descoperit-o într-un restaurant indian din Cipru. Ne-a plăcut atât de mult încât am zis că trebuie neapărat să o facem și acasă. Iar după mai multe încercări am ajuns la această versiune. Nu știu dacă am ghicit exact 

Supă cremă de praz cu linte

Supă cremă de praz cu linte

Supa cremă de praz cu linte, o supă aromată, gustoasă și sățioasă. Dacă îndrăgiți supele cremă la fel de mult ca mine, atunci trebuie să încercați această variantă. Dacă vă gândiți la acest preparat ca fiind unul tradițional oltenesc, să știți că nu este așa. 

Ciorbă de fasole

Ciorbă de fasole

Ciorba sau borșul de fasole este una dintre cele mai populare rețete din zona Moldovei și nu numai. Desigur că zeama se acrește după gust, în funcție de fiecare zonă, cu borș acru de putină, zeamă de lămâie, zeamă de la murături, oțet, sau corcodușe. 

Supă cremă de dovlecei cu mazăre și crutoane din năut copt

Supă cremă de dovlecei cu mazăre și crutoane din năut copt

Mai profităm de legumele gustoase și aromate, cât ne mai ajută vremea. Desigur că putem prepara această rețetă în orice perioadă a anului, nu vom obține iarna același gust pentru că nu nu mai au legumele același gust, dar tot merită. Supa cremă este o 

Minestrone

Minestrone

Supa Minestrone este o rețetă italiană foarte populară și iubită. Cum este această rețetă diferită, sau particulară de supele sau ciorbele noastre? Prin simplu fapt că este mai densă, o supă mai consistentă și hrănitoate. Rețeta este foarte simplă și versatilă, de obicei se prepară 

Supă cremă de cartofi dulci

Supă cremă de cartofi dulci

Cartofii dulci nu conțin colesterol, au un indice glicemic scăzut și au mai puține calorii decât cartofii albi. În plus aceștia conțin proteine, fibre, vitamine (betacaroten, vitamina A, C, E, B1, B2, B3, B5, B6, B9) și minerale (calciu, magneziu, fier, zinc, mangan, fosfor, potasiu, 

Ciorbă de cartofi cu lobodă

Ciorbă de cartofi cu lobodă

De pe lista rețetelor de primăvară nu poate lipsi ciorba de cartofi cu lobodă acrită cu borș de casă….un deliciu!   Toate grădinile sunt pline în această perioadă de lobodă, dar și piețele și aprozarele pentru cei ce nu o pot culege din grădină.   

Supă cremă de roșii

Supă cremă de roșii

O supă cremă potrivită pentru orice sezon este cea de roșii. Vara o preparăm din roșii proaspete, iar iarna putem folosi roșii la conservă. Secretul stă în ingredientul principal, roșiile trebuie să fie suculente, cât mai coapte pentru ca supa să iasă aromată și gustoasă. 

Supă de legume

Supă de legume

O supă de legume plină de vitamine este mereu binevenită la masa noastră. Unde mai pui că este foarte gustoasă, apetisantă și se prepară ușor.  Este o mâncare minunată pentru primul fel al prânzului, sau pentru o cină ușoară în orice sezon. Rețeta este versatilă